|
Cine a fost George
Ivanovitch Gurdjieff? Scriitor? Coregraf?
Psihiatru? Muzician? Doctor? Maestru bucătar? El sfidează clasificările:
deşi este clar că a reunit segmente ale cunoaşterii acromatice adunate de-a
lungul unei cercetări de 20 de ani în Asia; şi a adus în Vest o metodologie
pentru posibila evoluţie a conştienţei, în cadrul unei cosmologii uimitoare.
Chemarea lui a fost radicală. Treziţi-vă! Treziţi-vă din nebănuitul vostru
somn hipnotic, treziţi-vă la conştienţă şi conştiinţă.
Cu mai bine de 100 de
ani în urmă, Gurdjieff era un băiat sărman în neînsemnatul oraş Kars, aflat
la frontiera Ruso-Turcă; în zilele noastre numele lui a devenit un simbol,
care (precum Darwin, Marx, Freud sau Einstein) este în mod absurd conceput
ca fiind auto definitoriu. Cei care acum cu greutate i-ar aloca rolul de "inspirator
al mişcării ecologiste" sau "iniţiator al terapiilor contemporane
eupsichiene", deşi - fără îndoială au întrezărit unele aspecte – nu înţeleg
nici nivelul, nici traiectoria tradiţiilor religioase.
Pentru o perspectivă
mai apropiată de adevăr asupra lui Gurdjieff trebuie să ne îndreptăm spre
cercul său de discipoli devotaţi, care au plătit prin efort pentru
cunoaşterea interioară. Aceştia au fost bărbaţi şi femei atraşi nu de un
sistem autosusţinut de noţiuni abstracte ci de o fiinţă de statură
Rabelaisiană; de energiile fine pe care le avea la dispoziţie, de
compasiunea sa; de capacitatea sa de a transmite o practică. Jurnalele şi
autobiografiile lor reprezintă o literatură bogată şi unică. Gurdjieff este
destinat inevitabil istoricităţii, totuşi într-un fel se eliberează, ieşind
la iveală cu coeziunea şi prezenţa unui mit.
Întîlniri cu
Gurdjieff
Nu există o biografie
definitivă a lui Gurdjieff, şi nici nu este în perspectivă
(1). S-a născut la Alexandropol
aproximativ în 1866 şi şi-a făcut apariţia pentru prima dată în luminile
rampei în 1912 la Moscova. Să-l întîlneşti era întotdeauna un test: prima
întîlnire - cu siguranţă pentru cei care au devenit discipolii lui – era axa
după care întreaga lor viaţă se schimba; apoi, în următorii ani, o fiinţă cu
toate slăbiciunile inerente omului raspundea, mai mult sau mai puţin
adevărat, cerinţelor insistente ale lui Gurdjieff. Acolo se desfaşoară
drama. Cât pentru noi nu putem trăi decît aici şi acum; şi totuşi, în măsura
în care printr-un act interior de compasiune împărtşim experienţa elevilor
săi, memoriile lor păstrează o valoare deasupra celei pur istorice.
Compozitorul Thomas de Hartmann
(1886-1956) şi soţia sa Olga au fost discipolii intimi ai lui Gurdjieff şi
însoţitorii lui timp de 12 ani si datorită lui muzica lui Gurdjieff a ajuns
la noi. În "Viaţa noastră cu Dl. Gurdjieff" ei ne împărtăşesc călătoria pe
care au făcut-o împreună: din Petrograd, cuprins de criză în 1917,
traversînd munţii Caucaz pînă la Tiflis, ajungînd în sfîrşit la Paris în
1922. Scrierea lor este caracterizată de o simplitate ce
uneori se apropie de naivitate, dar impresia despre Gurdjieff este cu atît
mai izbitoare. Il întîlnim trecînd cu imparţialitate , aproape pe
neobservate ,prin situaţii confuze şi furtuni fraticide; întîmpinînd
fiecare dificultate şi pericol ca pe o nouă
oportunitate de învăţătură practică.
În octombrie 1922
Gurdjieff preia domeniul Prieuré din Fontainebleau-Avon, un castel situat pe
o suprafaţă de 200 de acri; aici a creat imediat condiţii fără precedent în
Europa pentru studiul de sine. Gurdjieff a avut o relaţie specială cu copiii
elevilor săi, având grijă de educaţia acestora în adevăratul sens al
cuvântului. Câteodată îi provoca, alteori îi îndruma cu mare delicateţe
către o cunoaştere interioară vitală. Întotdeauna învăţătura sa conţinea un
element de surpriză şi pecetea practicii. De la vârsta de 11 până la 15 ani
Fritz Peters (1913-1980) a locuit la Prieure, şi în lucrarea sa plină de
prospeţime "Adolescenţa împreună cu Gurdjieff “, el retrăieşte această
experienţă specială.
În primăvara anului
1924 Gurdjieff vizitează Statele Unite ale Americii împreună cu elevi
pregătiţi de el pentru a organiza demonstraţii publice ale dansurilor sale
sacre; influenţa lor a fost majoră asupra unor intelectuali de marcă.
Dansurile au impresionat profund şi pe tânărul englez Stanley Nott
(1887-1978) ce avea un trecut diferit, mai simplu: a călătorit în întreaga
lume muncind din greu în diverse domenii şi a cărui sensibilitate a fost
diminuată de suferinţele sale din tranşee. "Aici " scrie Nott, "am găsit
ceea ce căutam la capătul pământului “. Loialitatea sa faţă de Gurdjieff s-a
dovedit a fi pe viaţă şi unică ; el a petrecut multe veri la Prieure, şi în
"Învăţăturile lui Gurdjieff " transmite atât experienţele sale interioare
cât şi cele exterioare cu o vigoare boswelliană. El include în totalitate
comentariul penetrant (deşi nu definitiv) al prietenului său A.R.Orage la
cartea lui Gurdjieff
"Belzebut".
În decada 1925 la 1935 Gurdjieff s-a dedicat scrierilor sale, realizate în
gălăgioasa atmosferă de la Café de Paix. Aici, în primavara lui 1932, el a
fost întâlnit de autoarea americană Kathryn Hume (1900-1981) cea care a
devenit mai târziu faimoasă cu romanul "Povestea călugăriţei”; ea a tânjit
să devină eleva personală a lui Gurdjieff, dar au trecut aproape patru ani
înainte ca persistenţa ei să fie răsplătită. Autobiografia ei "Ţinutul
nedescoperit " evocă din plin experienţa sa într-un grup special de patru
femei (toate sofisticate, avant-gardiste şi singure- unele lesbiene
declarate), care se întâlneau zilnic în apartamentul lui Gurdjieff din str.
Labie. Stilul ei este când dulceag când vibrant. Umanitatea lui Gurdjieff şi
capacitatea sa de lucru cu diverse tipuri de oameni este puternic transmisă,
ca şi angajamentul emoţional al grupului, atât între ele cât şi faţă de
învăţătorul lor. Au numit micul lor grup
‘Frânghia’
pentru a nu uita niciodată interdependenţa lor în ascensiune.
Îndemnat să părăseasca
Parisul înainte de intrarea germanilor în 1940, Gurdjieff a ales să rămână
în modestul său apartament din str. Colonels-Renard 6. Deşi avea peste 70 de
ani, el nu îşi cruţa energia sa: dând sfaturi individuale; predând o nouă
serie de dansuri sau "Mişcări " la sala Pleyel; şi menţinând cumva în aceste
timpuri nesigure ospitalitatea patriarhală a îndrăzneţelor sale ospeţe.
Interesul francez în ceea ce-l priveşte pe Gurdjieff – în trecut fiind
neânsemnat – creşte rapid acum, atrăgând catre el mulţi intelectuali,
printre care şi Rene Zuber (1902-1979) regizor de film. Micul său volum
"Cine eşti Domnule Gurdjieff? " este o meditaţie calmă şi deosebită:
confruntat cu enigma lui Gurdjieff şi profund preocupat să-l situeze în
relaţie cu creştinismul, Zuber este în mod repetat adus înapoi să se
interogheze pe sine însuşi.
Cinsprezece luni
înaintea morţii lui Gurdjieff, J.G.Bennett (1897-1974) care l-a întâlnit
pentru scurt timp în 1920, a stabilit un contact mai serios – deşi în mod
necesar întermitent. Elizabeth Mayall (1918- 1991) cea care mai tîrziu va
deveni soţia lui Bennett, a putut să locuiască în Paris începînd cu ianuarie
1949, participând pe deplin la lumea unică din Str. Colonels-Renard. Aici,
la ultimele cine ale lui Gurdjieff, misteriosul său ritual "Toastul
Idioţilor " a servit ca vehicul pentru ultimele şi intensele învăţături
individuale. " Idioţi în Paris " jurnalul neprelucrat al familiei Bennett
evocă cu o onestitate aproape dureroasă şi directă ultimele o sută de zile
din viaţa lui Gurdjieff şi lupta aspră a discipolilor lui pentru înţelegere.
Gurdjieff a murit în Neuilly pe 29 octombrie 1949.
Învăţătura
Atunci ce anume a fost
Învăţătura lui Gurdjieff? Şi deşi întrebarea pare să promită clarificări, ea
este denaturată de însăşi rigoarea sa: ca şi cucuta, timpul omoară
versiunile autorizate, iar Gurdjieff nu a emis niciodată vreuna. "Eu predau
" a spus aforistic, "că atunci când plouă, străzile se udă ". Puterea
însufleţitoare a ideilor sale determină momentul, circumstanţele, tipul şi
starea elevului. O cerere constantă a sa este Cunoaşte-te pe tine însuţi,
careia îi aduce ca dovezi o metafizică, o metapsihologie şi o metachimie
care în mod absolut desfid o scurtă expunere: o tipologie umană, o
fenomenologie a conştiinţei şi o scală cvasi-matematică ce leagă
macrocosmosul de microcosmos. Acest aparat complex este iluminat de o idee
fundamentală: aceea că Omul este chemat să facă eforturi pentru a se
perfecţiona pe sine, în slujba sacrului nostru Univers viu.
Putem oare să regăsim
ecouri ale operelor lui Pitagora sau Platon, Cristos sau Milarepa; să vedem
anumite paralele limitate cu personalităţi moderne cum ar fi Mendeleev,
Sheldon, Vernadsky, Watson? E uşor să ne rătăcim şi să pierdem cursul
căutărilor noastre într-un labirint de comparaţii şi în filogenia ideilor.
Gurdjieff însuşi nu era mulţumit de cuvinte; Mişcările şi dansurile sale
sacre erau simultan o prezentare simbolică a legilor universale şi un
domeniu pentru cercetarea individuală. Când, apropiindu-se de 60 de ani se
îndreaptă către scris, operele sale erau mai mult euristice decât
descriptive, iar forma lor total neaşteptată. Mai întâi o epopee cosmologică
de un tip special, iar apoi o autobiografie deosebită.
"Povestirile lui
Belzebut către nepotul său " este capodopera lui Gurdjieff şi nici o altă
carte nu ne aduce mai aproape de el. Cititorii care se pot ridica la dubla
provocare a profundităţii sale şi a aproape intenţionatei dificultăţi
stilistice; care pot face apel mereu la atenţia fină necesară – vor găsi
aici codificate toate ideile psihologice şi cosmologice ale lui Gurdjieff,
precum şi o critică fundamentală.
Într-o lungă călătorie
cu o navă spaţială, Belzebut, plin de umor transmite înţelegerea sa asupra a
"Tot şi Toate " către nepotul său Hassein. Prin perspectiva sa imparţială şi
plină de compasiune vedem viaţa pe pământ ca de la o mare distanţă, cu o
claritate microscopică. Parcurgând milenii şi de-a lungul continentelor,
vedem Omul într-un somn adânc, orbit şi fără scop zbătându-se şi suferind,
sfâşiat de război şi pasiune, distrugând tot ce atinge; şi totuşi, printr-o
ciudată eroare a naturii sale, agăţându-se cu ingeniozitate tocmai de acele
instrumente care rănesc, tiparele care trădează.
O imagine dezolantă?
Fără îndoială. Şi în mâinile altuia decât Gurdjieff ar fi putut fi în mod
crud nihilistă. Dar Gurdjieff ne cheamă la viaţă. Este geniul său să facă să
plutească o speranţă obiectivă ca o Arcă pe aceste ape întunecate. Ne lasă
moştenire uriaşa figură a lui Belzebut, a cărui prezenţă indică omului ceea
ce ar putea să fie: cu recunoştinţă conştient de sclipirea divină din
adâncurile sale, şi străduindu-se prin eforturile conştiente către
împlinirea adevăratului său loc în planul cosmic.
În următoarea sa carte "Întâlniri cu
Oameni remarcabili " Gurdjieff evocă prima şi cea mai puţin cunoscută
perioadă din viaţa sa; adolescenţa sa în Kars sub influenţa benefică a
tatălui său şi a primului său tutore decanul Borsh; apoi tinereţea sa
dedicată, sub multe înfăţişări,
unei neistovite căutări a cunoaşterii reale şi universale. Limbajul său este viu şi simplu,
dezvăluindu-ne ţinuturile Transcaucaziei şi ale Asiei Centrale, chiar şi
când sugerează o geografie paralelă a psihicului uman, şi ruta pe care a
urmat-o pentru a-l penetra.
Călătorim către
interior, în compania prietenilor din tinereţe ai lui Gurdjieff – prinţi,
ingineri, doctori, preoţi – oameni remarcabili nu prin aparenţa lor
exterioară ci prin ingeniozitatea, stăpânirea de sine şi compasiunea lor. Îi
vedem ca şi cum am fi faţă în faţă; cuvintele lor pătrund în noi, ca şi când
ne-ar vorbi direct, într-un moment de linişte intimă.
Astfel Gurdjieff, după
ce a curăţat terenul cu uimitoarea critică a lui Belzebut, ne oferă
acum materialul său pentru o nouă creaţie – nimic altceva decât greaua
noastră viaţă cotidiană, dar pusă sub semnul întrebării şi plasată în
serviciul unui scop, care, prin inteligenţa şi elevaţia sa, este cu adevărat
uman.
Între 1915-1918
Gurdjieff dă în mod liber grupurilor sale din Rusia, esenţa uimitoare a unor
date exacte care l-au costat 20 ani de cercetare. În acele vremuri, din
rândurile studenţilor săi se evidenţiază Piotr Demianovich Ouspensky
(1878-1947), ziarist, matematician, intelectual; deja celebru prinlucrarea
sa "Tertium Organum". Contextul epocii, cu distrugerile în masă şi
contradicţiile sălbatice a ascuţit foamea de o viată pentru valori şi
cunoştinţe de un ordin diferit."În căutarea miraculosului” a fost publicată
post-mortem; în trei din cele patru părti, cuprinde cuvintele exacte ale lui
Gurdjieff, păstrate din zilele acelea şi prezentate în mod uimitor.
Sprijinită de însuşi Gurdjieff, această lucrare oferă fără îndoială cea mai
accesibilă relatare a ideilor sale psihologice şi cosmologice, aducându-ne,
cât de aproape poate o carte să ne aducă, de condiţiile speciale ale unui
grup. Starea copleşitoare de şoc, emoţie şi revelaţie care l-a mistuit pe
Ouspensky în 1915, va fi transmisă prin aceste propoziţii şi diagrame către
oamenii din fiecare generaţie care caută în secret (indiferent de condiţiile
externe cu care trebuie să se confrunte).
Jeanne de Salzmann a
devenit eleva lui Gurdjieff în Tiflis în 1919 iar în cei 30 de ani a
participat la fiecare distribuţie succesivă a Lucrului său, chiar având
responsabilitatea grupurilor acestuia în ultimii zece ani de viaţă. În
"Imagini din lumea reală "ea a adunat peste 40 dintre cele mai importante
“maxime “ date de Gurdjieff între anii 1917-1930. Datorăm păstrarea acestora
memoriilor educate ale discipolilor săi, carora le era interzis să noteze
cuvânt cu cuvânt. Dacă acestea nu sunt ad-literam cuvintele lui Gurdjieff,
este în mod clar vocea sa autentică ce transmite inconfundabila sa
provocare.
Abordări ale lui
Gurdjieff
Nimeni – fie îi
raspunde fie reacţionează împotriva lui Gurdjieff – nu poate măsura
intensitatea intelectului său fără a primi un şoc. Este una dintre puţinele
voci valabile, care, "trecând printr-o diversitate de ecouri, îşi păstrează
propria rezonanţă şi puterea sa de acţiune "(2).
Să auzim atunci câteva "abordări "precise, reformulări
tematice şi lirice – recunoscându-le drept ecouri, totuşi luând la
cunoştiinţă legitimitatea lor profundă într-o tradiţie vie, încredinţată
oamenilor vii.
După patru ani
petrecuţi ca discipol apropiat al lui Gurdjieff, P.D.Ouspensky şi-a expus
ideile sale în Anglia şi America vreme de un sfert de secol. În "Psihologia
posibilei evoluţii a omului " el extrage din învăţătura integrală a lui
Gurdjieff esenţa sa psihologică, prezentând-o fără aromă sau parfum în numai
92 de pagini. Această formulare, bazată pe notele lui Ouspensky, este atât
de lucidă şi echilibrată încât promite să rămână pentru totdeauna de
neegalat ca o introducere şi un memoriu –ajutător.
Senzaţia unei experienţe
efective a unui elev – ce lipseşte în mod evident din sumarul de teorie al
lui Ouspensky – este suplinită în "Aventuri cu Idei " de către Kenneth
Walker (1882-1966). Aceste calde amintiri schiţează cu uşurinţă învăţătura
psihologică şi cosmologică a lui Gurdjieff, în contextul celor 24 de ani de
studiu cu Ouspensky în Anglia. Formarea ştiinţifică a lui Walker (a fost de
trei ori profesor Hunterian de chirurgie la Colegiul Regal de Chirurgie),
măreşte interesul în receptarea sa pentru ideile ezoterice.
Oamenii sunt în mod
tragic divizaţi, dar toţi cei care îşi doresc pot împărtăşi întrebarea
existenţială primordială : cine sunt eu, şi care este semnificaţia şi scopul
vieţii umane? Măreţul edificiu al Învăţăturii lui Gurdjieff se bazează pe
fundaţia de nezdruncinat a acestei întrebări inocente. Tema este în mod calm
dezvoltată în "Catre trezire " de Jean Vaysse (1917-1975) un pionier al
chirurgiei pe cord deschis şi al transplantului, şi un elev apropiat al lui
Gurdjieff la Paris. Ultimul capitol schiţează pentru prima dată exerciţiile
lui Gurdjieff ce leagă atenţia cu senzaţia corporală.
Muntele, înrădăcinat
în pământ, piscul ridicându-se spre rai este un simbol străvechi al
aspiraţiilor şi năzuinţelor omului. Rene Dumal (1908-1944) care a învăţat cu
Gurdjieff la Paris în timpul războiului a scris subtila şi umoristrica sa
alegorie "Muntele Analog " în limbajul unui poet şi al unui alpinist pentru
a ne reaminti de ciudata ascensiune interioară la care suntem chemaţi. Deşi
a murit tânăr, lucrarea sa confirmă impactul asupra literaturii franceze
moderne.
Anii următori trebuie
să sporească inevitabil interesul ştiinţific pentru Gurdjieff. Deoarece
Învăţătura sa este bazată pe experienţă; deoarece există pericolul de a
confunda nivelele; un intelectual cu o neânţelegere fundamentală sau chiar
părtinitoare, o poate înflori atât de bine – perspectiva nu este în
întregime binevenită. Şi totuşi, unii auguri sunt buni; Michel Waldberg în
"Gurdjieff : o abordare a ideilor sale " trasează cu iscusinţă asupra
tututor textelor majore, izbutind o lucrare populară de sinteze şi
comentarii care stabileşte un standard real.
Şi Acum?
Gurdjieff a preferat Astăzi
mai mult ca Ieri; el nu ne-a invitat nici să-l analizăm nici să-l
idolatrizăm, ci să ne căutăm pe noi înşine. Întorcându-ne iar şi iar la
Belzebut, ni se pare că auzim vocea puternic umană a autorului proiectată
asupra ‘ Nepoţilor ‘ – elevilor noului mileniu; generaţiile următoare care
nu l-au putut întâlni, dar care poartă seminţele ideilor sale într-un viitor
necunoscut. Şi totuşi nu este suficient nici un studiu îndelungat: nici o
carte, nici chiar o carte sacră, nu poate furniza acel moment
insondabil
când, în prezenţa fizică a învăţătorului său,
înţelegerea discipolului este
amplificată şi adâncită.
Atunci unde să căutăm
astăzi? Este necesar aici tot flerul, discernământul şi pur şi simplu bunul
simţ, deoarece sunt multe voci de sirenă şi auto-reclame. Şi totuşi, nu a
fost inutilă pregătirea pe care Gurdjieff a dat-o elevilor; nici faptul că a
dat indicaţii pentru viitor. Şi după moartea sa, nu degeaba preţuitele
Mişcări au fost transmise peste decenii; şi un nucleu responsabil s-a format
cu greutate, pentru a menţine curentul care a fost creeat.
Atunci unde?(3)
Pentru cei a căror apropiere de Gurdjieff este practică, aceasta este
întrebarea care trebuie să primeze. Iniţial trebuie găsit un contact
exterior: apoi cel interior trebuie reânoit şi adâncit.
Gurdjieff;
bibliografie selectivă
(4)
Învăţăturile
Povestirile lui
Belzebut catre Nepotul Său de G.I.
Gurdjieff(1950)
Întâlniri cu
Oameni Remarcabili de G.I. Gurdjieff
(1963)*
În căutarea
miraculosului de P.D. Ouspensky (1949)*
Imagini din
Lumea Reala Convorbiri ale lui G.I. Gurdjieff (1973)*
Apropieri de Gurdjieff
Pshiologia evoluţiei posibile a
omului de P.D. Ouspensky (1978)*
Aventuri cu idei de Kenneth
Waker (1951)
Către trezire de Jean Vaysse
(1980)
Muntele Analog de Rene Daumal
(1974)
Gurdjieff: O apropiere de ideiile
sale de Michel Waldberg (1981)
Întâlniri cu Gurdjieff
Viaţa noastră cu
Dl. Gurdjieff de Thomas si Olga de
Hartmann (1964 , revizuita în 1983 si 1992 )
Adolescenţa cu
Gurdjieff de Fritz Peters (1964)
Învăţăturile lui
Gurdjieff de C.S. Nott (1961)
Ţinutul
Nedescoperit de Kathryn Hume (1966)
Cine eşti domnule
Gurdjieff? de Rene Zuber (1980)
Idioţi în Paris
de J.G. si E. Bennet (1980)
Note explicative
1. Atenţia este totuşi atrasă asupra următoarei
biografii: “Gurdjieff: Anatomia unui Mit “scrisă de James Moorre (1991).
2. Jeanne de Salzmann; Prefaţa la (p. VIII)
Imagini din Lumea Reala.
3.
În prezent există un mic grup în România, dar
cei care sunt interesaţi
pot contacta Gurdjieff Studies -
Bucureşti la adresa
romania@gurdjieffstudies.eu
4.
Cei care sunt deja angajaţi într-un profund
studiu al lui Gurdjieff li se recomandă din toata inima
o bibliografie adnotata scrisă de J. Walter Driscoll si Fundatia Gurdjieff din California (New York Garland
Publishing, 1985)
(* cărţi
traduse în limba română)
© James Moore1983 & 1999
Romanian Translation ©
Gurdjieff Studies
- Bucureşti
Gurdjieff Studies, EU |
